Noutăți

Info Muntenia

Dincolo de senzațional! Profitând de tragedia unei persoane care suferea de depresie, „jurnaliștii” români convertesc post-mortem o persoană la adventism

17 August 2017

Ref: Tragedie Brănești

 

Dincolo de senzațional!

Profitând de tragedia unei persoane care suferea de depresie,

„jurnaliștii” români convertesc post-mortem o persoană la adventism

 

Referitor la dezinformările apărute sub formă de informații jurnalistice neverificate, dar transmise de agenții de presă importante, cu privire la apartenența soțului doamnei Alexandra Braunstein și a atragerii acesteia la „mișcarea adventistă”, precum și cu privire la presupusa interzicere a folosirii sub orice formă a anticoncepționalelor de către credincioșii adventiști, precizăm următoarele:

  • Niciunul dintre cei doi nu sunt membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și nici nu sunt cunoscuți ca frecventând Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea;
  • Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu interzice folosirea anticoncepționalelor și a metodelor contraceptive
  • Indiferent de apartenența sau neapartenența celor doi și a copiilor la o anumită confesiune religioasă, depresia nu ține cont de acestea. Și nu ține cont nici de etnie, naționalitate sau venituri. Depresia este o boală care afectează din ce în ce mai mulți oameni și, pe lângă traume personale și factorii externi, este determinată de un dezechilibru chimic în creier. Din acest motiv, este nevoie de ajutor de specialitate pe termen lung.
  • Menționarea apartenenței religioase este nejustificată și induce ideea că sinuciderea unei persoane depresive ar avea vreo legătură cu apartenența la o confesiune recunoscută de Statul Român și având statut egal cu celelalte 17 confesiuni religioase prezente în România.

Deoarece nu a fost contactat nici un reprezentant al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nici la nivel regional, nici la nivel național, pentru a confirma sau infirma informația referitoare la apartenența acestor persoane la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sau pentru a-și prezenta punctul de vedere, așa cum era normal, solicităm corectarea imediată a acestor informații, astfel încât cititorii să poată avea acces la informațiile corecte.

Datele de contact ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea sunt publice și prezente pe site-urile oficiale, acestea fiind disponibile oricărei persoane care dorește să verifice anumite informații care au legatură cu credincioși sau convingeri ale Bisericii, evitând astfel transmiterea de informații eronate, dar care ating grav imaginea unor instituții sau persoane.

 

Pentru informații suplimentare: Robert Mandache, Director Departamentul de Comunicare – regiunea Muntenia, Mobil: 0742.203.460, E-mail: robertmandache@adventist.ro

 


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.