Adventist Muntenia

 

 

 

Constanta „Doar prin Hristos”!

Email Imprimare PDF
Distribuie acest articol prin e-mail, Messenger sau retelele sociale Facebook / Twitter / LinkedIn!

Sâmbătă, 5 Noiembrie 2011,  s-a desfăşurat la a VIII-a ediţie a „Întâlnirii bătrânilor din judeţul Constanţa” cu tema „Doar prin Hristos!”, eveniment găzduit de către Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea „Viile Noi” din Constanţa.

Întâlnirea bătrânilor din judeţul Contanţa reprezintă o sărbătoare anuală a „seniorilor aşteptători” din judeţul Constanţa care au împlinit vârsta de şaizeci de ani şi este organizat an de an de către cele trei biserici adventiste din Constanţa – Viile Noi, Speranţa şi Dumbrava Roşie – cu sprijinul Departamentului Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea ”Conferința Muntenia”.

Scopul întâlnirii este acela de a deschide unele “sertare” din trecutul părinţilor noştri şi de a ne aminti modul minunat în care Domnul a călăuzit pașii lor până în prezent.

Slujba religioasă prilejuită cu ocazia “Întâlnirii bătrânilor din judeţul Constanţa” a fost condusă de către cei şase pastori prezenţi la întâlnire: Nicolae DELICOTI (pensionar), Liviu VĂDUVA (Medgidia), Gabriel KADAR (Speranța, Constanța), Liviu BĂDESCU (Dumbrava Roșie, Constanța), Mihai PAPADOPOL (Cogealac) și Robert GEORGESCU (Viile Noi, Constanța) unde participanţii veniţi din toate colţurile judeţului au avut posibilitatea de a lua cuvântul împărtăşindu-ne astfel, plini de emoţie, experienţele prin care au trecut, poeziile învăţate în copilărie, făgăduinţele biblice, împlinirile şi speranţele lor, toate acestea într-o atmosferă de părtăşie şi împreună simţire.

Momentul mult aşteptat al întâlnirii a fost cel al dedicaţiei „Oricât de greu ţi-ar fi calvarul” din partea tinerei generaţii – preşcolari, licurici, exploratori, companioni, tineri şi pastori – pentru seniori completat de imnul consacrat întâlnirii – „Doamne, câtă fericire” şi de rugăciunea de binecuvântare care a încredinţat în mâinile Domnului pe cei prezenţi.

Intervenţiile seniorilor aşteptători, cuvintele pastorilor, poeziile, experienţele, corurile, momentele instrumentale, făgăduinţele, semnele preţuirii, cadourile, diplomele şi altele surprize ne-au adus aminte încă o dată de faptul că ceea ce suntem şi ceea ce am construit cu migală zi de zi şi ceas de ceas a fost posibil „Doar prin Hristos!”. Am auzit încă o dată glasul Dumnezeului nostru „V-am purtat și tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc” Isaia 46:4

Robert GEORGESCU, pastor / Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea VIILE NOI, Constanța

 

----- Info Muntenia ----- scrie acum despre tine!

Ai o știre despre actiuni, evenimente sau initiative desfasurate de catre credinciosii din Muntenia?
Trimite-o acum la
InfoMuntenia@adventist.ro
You are here: Acasa Stiri Info Muntenia Toate Constanta „Doar prin Hristos”!

Info Adventist