Despre Noi

Declarații Oficiale

Ce spune Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea despre ….

Deseori se aud intrebari – “Ce spune Biserica Adventista de Ziua a Saptea despre…?” Intrebarile acestea vin chiar de la credinciosii adventisti, sau de la pastorii bisericilor si de asemenea de la publicul larg, sau presa.

Aceste solicitări sunt semne ale necesității unor clarificări mai bune sau mai exacte ale anumitor preocupări de interes public actuale. Ca forta morala in societate, ca membru cu drepturi depline ale societății sunt necesare uneori clarificări, exprimarea unei pozitii, sau manifestarea unei ingrijorari.

De asemenea, adventistii, ca membri ai societatii, reflecta adesea provocarile si nevoile celor din jurul lor. Documentele puse la dispozitie aici reprezinta un intreg spectru al acestor probleme si preocupari.

Istoria Bisericii ne trimite catre anii 1860, cand organizatia a fost stabilita oficial. Din primii ani si de-a lungul istoriei ei, Biserica Adventista de Ziua a Saptea a fost recunoscuta ca un grup de crestini sinceri, care s-au exprimat si au luat pozitie pentru anumite preocupari. Lista acestora este chiar impresionanta – drepturile civile, anti-sclavagismul, libertatea religioasa, reforma sanatatii si temperanta , prevenirea alcoolismului si a dependentei de droguri, campania anti -fumat, educatie, bunastare, ajutorare si dezvoltare si asa mai departe.

Cu toate ca mostenirea trecutului ii arata pe adventisti ca fiind reformatori, ea mai arata si faptul ca liderii Bisericii au ezitat uneori in luarea unor pozitii publice. Exceptiile includ preocupari cum ar fi libertatea religioasa si temperanta. In mod specific, adventistii scot in evidenta faptul ca schimbarile din societate au cel mai mare efect prin schimbarea vietii personale. Declaratiile publice sau actiunea publica nu au fost abordarile preferate in influentarea problemelor sociale însă necesitatea unei comunicări mai bune cu societatea a devenit evidentă de-a lungul timpului.

In timp ce adventistii au folosit cu succes amvonul bisericii si salile de clasa pentru a vorbi impotriva relelor din societate, sau pentru a promova valorile crestine, ei nu si-au oficializat pana de curand pozitiile prin declaratii publice. Au vorbit mai mult cu membrii propriei biserici sau cu apropiați ai acestora. La inceput, chiar formularea unor “puncte fundamentale de credinta” a fost evitată, acestea fiind formulate sub forma unei “declaratii de doctrina” abia prin anii 1930.

Rolul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea in societate cere ca adevarul si conceptiile sustinute sa fie cunoscute. Acest lucru va continua sa fie o cerinta din partea societatii si va duce la nevoia de a defini relevanta adventismului pentru cei care pun intrebari si cauta raspunsuri la dilemele si problemele lor.

Documentele prezentate aici nu sunt un raspuns final in sine, ci sunt o imagine a unei miscari sensibile fata de chemarea facuta si fata de poporul care “sa stie cum trebuie sa raspunda fiecaruia” (Col. 4:6).

Declarațiile au fost redactate pentru publicul larg, dar unele dintre ele reflecta anumite subiecte de ordin intern ale Bisericii.

NOTE:

Unele dintre declaratiile afisate pe aceasta pagina au fost adoptate de Biserica Adventista din Romania si se refera la situatii specifice romanesti

Cei care doresc sa consulte forma originala pot accesa aceasta pagina web www.adventist.org


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.